H i m a l a y a ...
15.12.2008 - 13.01.2009
impresii de călătorie .....
- despre mituri şi realitate, oameni,
animale, viaţă, trek, citadin şi highlands -
15.01.2009, Bucuresti, 21 h
In
viata mea nu m-am simtit mai murdara, mizerabila, imputita, nespalata,
plina de microbi nevazuti ce alearga innebuniti pe peste tot. Niciodata,
revenind din vreo calatorie, nu am actionat atat de rapid in a
despacheta, aerisi, dezinfecta obiecte, spaland absolut tot ce se poate
spala in doua ape si clatind tot in doua ape. Niciodata nu m-am gandit,
venind dintr-o calatorie, sa spal si snururile cu care am legat
rucsacul, si husele rucsacilor, sireturile de la bocanci, husa sacului
de dormit de interior precum si sacii de compresie, manusile imblanite, pantalonii
de goretex; niciodata nu am incercat sa sterg pe interior buzunarele
rucsacilor!
Ultimele trei zile petrecute in Kathmandu mi-au cotropit
interiorul fizic si psihic cu o mizerie aproape indescriptibila. Poate
nu atat murdaria concreta care tot am senzatia ca s-a lipit de mine, cat
mai ales senzatia de infectie si imunitate redusa, alimentata de o
serie de scene si imagini la care am fost martora, ca fiind realitatea
cotidiana intr-una din capitalele asiatice.
Ma aflu de 24 de ore din nou
acasa si nu pot scapa de obsesia apei si a sapunului! Pe uscatorul de
rufe stau intinse hainele avute in calatorie si de cate ori trec pe
langa nu ma pot abtine sa nu ma uit in nou la ele, sa nu le miros, sa nu
le analizez, de parca as putea descoperi cine stie ce pe undeva.
Mirosul acela ..... din pacate nu am talentul lui Süßkind, asa cum si-l
expune in “Parfumul”, deci nu pot incerca macar sa incep o descriere a
acelui miros care, de ce nu?, poate fi un specific al zonei
himalayene..... Nu il pot compara cu niciun alt miros cunoscut
perceptiilor noastre domestice. Nu imi ramane decat sa astept uscarea
lucrurilor pentru a vedea daca detergentul parfurmat a avut succes de
cauza, nu? (a se retine ideea ca in general evit utilizarea
detergentilor si parfumurilor in mod regulat si excesiv, fiind una din
caile mele proprii de a incerca sa nu poluez mediul inconjurator, chiar
daca acesta nu se afla neaparat in imediata mea apropiere ..... dar uite
ca in Himalaya poate am constientizat ca un fel de reconfirmare a ceea
ce stiam, efectele gesturilor noastre aparent lipsite de orice
importanta, cum ar fi spalarea cu sapun in rauri sau aruncarea
ambalajelor la intamplare etc. etc.).
A nu se interpreta ca vorbesc
despre un miros cadaveric sau despre ceva similar izului de hazna. Nu e
vorba neaparat de ceva extrem de dizgratios nasurilor noastre “prea
pudrate” de aceasta falsa si autodistructiva civilizatie in care
supravietuim, inconstienti de faptul in sine ca, majoritatea dintre noi
nu exista aici pentru a trai, ci doar pentru a supravietui, diferenta
dintre cei doi termeni fiind imensa. Sau enorma. Depinde de cum vrei sa o
iei. E pur si simplu vorba de un miros pe care nu il doresti in preajma
ta si a lucrurilor tale. O lipsa de parfum, asa cum un cantec poate
excela prin lipsa melodiei. Suna aberant? Pentru mine nu. De vina ar fi
doar lipsa abilitatii de a exprima ceva ce cititorul ar vrea sa
inteleaga, mea culpa.
E vorba de ceva inchis, deranjant atata timp cat
insisti neaparat sa iti bagi nasul in el (in miros adica), pentru ca el
nu te invadeaza, nu te trezeste din somn, nu iti taie apetitul ....
Nimic din toate astea. E ca o umbra lipita de perete, exista acolo atata
timp cat stapanul ei nu se deplaseaza. Ea sta acolo si nu zice nimic,
nu cere de mancare, nu se misca de una singura, nu isi cere nici un
drept pentru ca stie ca nu are de fapt. Asa si cu mirosul asta de care
incep deja sa fac prea mult caz.
Pun
pariu ca o sa spuneti ca am luat-o razna! Adica dupa o luna de stat
prin Himalaya, eu incep povestirea cu o ambigua dizertatie despre un
miros ce nu inspira nimanui absolut nimic? Asta inseamna a veni din
Himalaya?! Hm...... Asta inseamna a veni din Kathmandu si mai mult ca
sigur ca nu asa as fi debutat intr-o astfel de povestire daca nu as fi
fost de-a dreptul marcata de ultimele 3 zile petrecute acolo!! Sa nu
incepeti sa-mi recomandati vreun psihanalist, ca n-am de gand sa-i fac
vreo vizita. Pur si simplu sunt atat de multe de spus, de descris, de
comentat, de analizat, de interpretat, de filtrat, de povestit.....
incat habar nu am daca mai am ceva de spus. Pe bune!
Pot incepe cu o
anumita structura, in mod logic ordonata cronologic, dar pana acolo mai e
.... ehe-heeeee...... Se poate vorbi intr-un capitol despre “ce am
facut bine”, in alt capitol despre “ce nu am facut bine”, sau despre
“iluzii vs. deziluzii”, despre perioada pregatitoare,
despre facutul bagajului, despre drumul pana acolo, despre primele 3
zile in Kathmandu, despre prima zi a trek-ului, despre fiecare zi in
parte, despre buddhisti, “craciunite”, despre hindusi, despre podurile
din otel ale Himalayei ce uneori pare a uni nu doar doua tarmuri, ci
doua tinuturi; despre mantra, despre caravanele de asini, despre
gastronomia tinuturilor inalte vs. problematica gastronomica din oras;
despre nepalezii tinuturilor inalte, despre locurile de cazare, despre
costuri, despre “apple pie”, “lasagne” si “rösti” in varianta
himalayana, despre peisaje, despre cea mai inalta trecatoare din lume
(?) - Thorung-La -, despre nepalezii citadini si hartuirea turistului,
despre cele 16 ore zilnice de intreruperea curentului in capitala
nepaleza,
despre cum ratezi sa ajungi la “World Peace Stupa” din
Pokhara, despre comertul turistic, despre spalatul hainelor in rauri,
despre izvoarele cu apa calda, despre cascade, ghetari, frig, nisip alb,
nisip negru, navaliri turcoaze de rauri si jocuri spumante precum
gulerul halbei de bere, despre ce sanse (nu) avem sa gasim un ghid
compatibil, despre un “cabinet de masaj” undeva la marginea unui sat, pe
malul raului, despre ce sanse avem sa nu fim lasati in munti de ghidul
pe care l-am angajat, despre “shoshonii” din puf, despre sirurile
moristilor de rugaciune, despre secera si ciocanul alaturi de semnul
norocului (“crucea nazista”); despre Buddha si inegalabila lui privire;
despre himalayeni si satele lor, despre trestia de zahar, despre
lungile tulpini de bambus, despre cum e sa folosesti o singura palarie
in trei saptamani, uitandu-te la jegul depus pe marginea interioara,
despre “oamenii tufish”, despre terasele de orez, despre eleganta
“dansului asinilor carausi” sau reactia umana a acestora la starea de
epuizare, despre faptul ca oamenii inaltimilor sunt atat de ocupati
toata viata cu propria lor supravietuire, incat nu au timp sa fie rai (e
o supozitie, desigur);
despre cum e sa nu te poti spala trei saptamani
fara sa suferi macar prea tare, caci frigul, Maria-Sa Frigul preia
conducerea a tot ce inseamna dorinta, vointa, necesitate; despre cum e
sa dormi trei saptamani imbracat in puf si inghesuit in sacul de dormit
(“mai e loc, va rog? May I, please?”) pe langa baterii, haine, recipient
de apa, aparat de fotografiat, lanterna, deo roll-on, despre cum e sa
ajungi la 5.500 de m si sa nu poti zabovi mai mult de 5 minute din cauza
vantului care iti taie respiratia si chiar si regretul de a trebui sa
fugi de acolo cat te mai duc picioarele, despre cum e sa mergi doua zile
printr-un fel de desert, cu ochii aproape inchisi si cu urechile-ti
vajaindu-ti de viteza vantului, despre cum e sa mergi 10 ore pana la
lesin din cauza ca, fiind iarna, sunt sate parasite si nu poti innopta
nicaieri, implicit nu poti manca sau bea pe nicaieri, despre cele mai
abrupe trepte pe care le-am urcat si le-am coborat vreodata in viata
mea, victima lor cea mai valoroasa fiind aparatul meu profesional de
fotografiat care a sucombat in a treia zi ca urmare a unei cazaturi cam
violente la o stupida coborare a unor trepte, despre Dal Bhat,
care, desi are o denumire unica, are aspecte si gusturi diferite in
functie de gospodina care il prepara; despre cum e sa cobori timp de 3
ore la o inclinatie de 70-75 grade sau cum e sa cobori aproape doua ore,
cu scurte opriri, cateva mii de trepte ce despart doua sate (diferenta
de altitudine intre Ulleri si Tikhedhunga este de 500 m only!), despre
mersul, zile intregi, prin 5 cm de praf din cel mai fin, despre doua
zile “de pedeapsa”, mergand practic pe vasta albie a unui rau, neavand
unde sa te ascunzi de sficuirea vanturilor din toate directiile,
singurele griji fiind sa: nu bei, ca sa nu ai nevoie la toaleta, sa nu
deschizi gura ca sa nu fii nevoit sa inghiti praful rascolit, sa mergi
cu ochii mai mult inchisi in spatele ochelarilor pentru a-i proteja de
particulele de praf ce danseaza intr-un ritm uneori frenetic, sa iti
acoperi parul si urechile si sa mergi cat mai ritmat, urmarind ca
picioarele tale sa nu se abata prea mult de la serpuirea potecii, fiind
unicul univers spre care te aventurezi sa privesti in straduinta ta de a
nu sta prea mult in calea razboaielor dintre vanturi;
despre cutremur
la 3 a.m. undeva pe la 2.300 m, despre culorile Himalayei, despre
avalanse pe ghetar, coarne grele de cornute decedate nu se stie cand,
locuinte din foi de aluminiu, locuinte din pamant si balega, apa fiarta
prin puterea soarelui, pustietate si viata, distrugerea mediului in
numele “civilizatiei”, cum se “construieste” un drum prin Himalaya ,
temple si maimute, Om Mane Padme Hum, ochii lui Buddha (ooooo, chiar te
pot marca pe termen lung, dar doar daca “ii traiesti” acolo, acasa la
ei!!), despre terasele de orez, industria mestesugareasca, rishcele si
haosul traficului din Kathmandu - oras fara marcaje, trotuare, semafoare
sau reguli de circulatie -, potecile si drumurile comerciale, profesia
de “sales consultant” prin asezarile himalayene , despre felul in care
himalayenii “isi cara viata in spate”, la propriu si la figurat, despre
faptul ca europenii intr-adevar traiesc in alt univers, despre
intrebarea “de ce s-au dezvoltat partile lumii atat de diferentiat, cum
se explica faptul ca, pornind practic cam de la aceleasi premise,
diferentele dintre modul de trai (nu discut de standarde aici!) inseamna
inca nu ani, decenii, ci secole!!” (recomand “Poor and rich” by Jared
Diamnond), despre teoria (utopica?) lui James Hilton din “Lost Horizon”
(la care mai mult ca sigur voi face referire in jurnalul meu, tocmai
datorita unor fotografii care in mod automat te duc cu gandul la
subiectul cartii si la filmul realizat in mod exceptional) etc etc etc
etc.....
Când
am revenit din Ecuador, a fost simplu sa exprim fascinatia unei prime
astfel de calatorii pe un alt continent. Cand am revenit din Africa,
eram atat de bulversata si de impresionata, dar gandurile si impresiile
erau structurate, intreaga povestire s-a asternut parca de la sine. Acum
e altceva, cu totul altceva. Poate pentru ca ...... inca nu stiu de ce e
asa cum e. Prea multe impresii, durata de timp a fost relativ mare, 30
de zile inseamna un volum destul de mare de informatie vizuala si
emotionala. Plus de asa, ultima saptamana, ulterioara trekului, am
petrecut-o in “oras”, ca urmare anumite trairi probabil nu numai ca nu
au fost prelucrate, dar pur si simplu au fost atenuate si presupun ca
doar derularea fotografiilor va contribui la o “reinviere” a celor 3
saptamani de adventure in the highlands of Himalya......
Sunt
o norocoasa chiar si din punctul de vedere al unor anumite
“nenorocuri”, dar sa nu analizez prea mult aceste aspecte, lucrarea de
fata dorindu-se a fi inchinata mai putin propriei persoane, cat mai ales
maretiei si granduozitatii inspirate de cele vazute, traite si simtite
in ultima luna e zile.
Deci, sunt o norocoasa pentru ca:
1. Sunt sanatoasa, rezistenta, putin cam demential de curajoasa;
2. Imi asum riscuri destul de mari in general, dar totusi cu o marja de acoperire;
3. Nu sufar de rau de inaltime;
4. Nu sufar de nici o afectiune cardio-vasculara;
5. Pot trai fara carne si ma pot abtine de la consumul de lichide atunci cand este necesar;
6. Mi-am descoperit propriile solutii de igiena corporala in conditii mai extreme de trai;
7. Nu
mi-e dor, pe termen lung si foarte lung, de nimic ce are legatura cu
“home” (poate tocmai din cauza ca habar nu am pe unde in lumea asta este
acel “real home” pe care se pare ca inca il caut);
8. Sunt atenta la reactiile organismului si probabil stiu sa previn anumite evenimente;
9. Sunt atenta la propriile emotii si trairi si mi le gestionez astfel incat sa ma protejez in mod preventiv;
10. Pot gestiona primele simptome de panica;
11. Ma pot adapta unui regim mai auster de existenta, desigur, pe un termen limitat de timp (after all, I am just a city girl!!);
12. Am
acceptat de mica ideea ca trebuie sa stiu sa ma descurc singura in
orice situatie, ca urmare gestionez neprevazutul mai bine pe cont
propriu - si ce bine mi-a prins, cand ghidul a plecat si m-a lasat
singura pe traseu, cu inca 2-3 kg la cele 19 pe care le aveam deja in
rucsac.....
13. Am
invatat ca, in calitate de calator, trebuie sa imi mentin atitudinea de
“turist”, nemaincercand sa acord ajutor acolo unde as putea
dezechilibra o stare de lucruri existenta (neimplicare in vieti si
destine);
14. Ma
pot mobiliza excelent in conditii de epuizare fizica si reusesc sa evit
epuizarile psihice, luand masurile necesare la momentul potrivit;
15. Atunci cand este cazul, pot renunta la mancarea planuita pentru o anumita ora, gasind energia necesara de a continua traseul;
16. Imi
cunosc instinctele si presimtirile si ma las condusa de ele in general,
facand parte din mecanismul ratiunii mele interioare (se aplica si in
mediul citadin);
17. Reusesc sa iau deciziile care mi se potrivesc, ceea ce inseamna, implicit, lipsa regretelor ulterioare;
18. Nu
privesc calatoria ca avand puncte ce trebuie neaparat atinse, ca
recorduri sau trofee cu care sa ma laud, ci savurez fiecare pas al
drumului catre directia aleasa sau intervenita, iar daca nu ating un
anumit punct care mi l-as fi dorit, consider ca nimic nu este
intamplator si continui pe deviatia de drum pe care am fost nevoita sa o
aleg in contextul respectiv.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen