continuare: 21 decembrie 2008, Himalaya, Tal, 1.700 m alt.        
Bocancii
 mei călcaseră până acum peste tot felul de culori: maro, verde, 
cenușiu, pământ, stâncă, praf, iarbă, apă. Acum erau întâmpinați de 
niște stânci albicioase în coborâre abruptă, intrând apoi pe nisip 
cenușiu închis, deschis și, în cele din urmă, alb. Rămăsesem printre 
ultimii și astfel vedeam șirul de oameni înaintând prin dreapta, îndreptându-se spre centrul acelui tablou al altui univers. După ce 
treceai de partea de stâncăraie albă, se forma din nou poteca îngustă și
 te apropiai de un perete de stâncă masivă, cenușie, abruptă și de 
neclintit, ajungând la un moment dat să treci prin apa rece, din piatră în piatră, cu atenție să nu cazi dacă rucsacul se lovea de curba 
peretului pe langă care tu te prelingeai înmărmurit. Din față venea o 
cireadă de bovine negre, conduse de la spate de un localnic îmbrăcat cu 
haine de camuflaj. Întorcându-mă să fac o fotografie, l-am văzut și pe 
comerciantul cu încărcătura aceea din genți de rafie, venea într-un ritm
 sigur spre Tal. M-am oprit să mă minunez din nou, mi-am fotografiat 
bocancii afundați în nisipul fin și alb, am fotografiat noua arcadă din 
ciment pe care trona un steag roșu, maoist. Din direcția mea, pe ea 
scria, în engleză: “Welcome to destination Manang 2004 / My Shangri 
La”. 
Si
 am patruns prin poarta respectiva, atingand pentru intaia oara 
legendarele moristi tibetane de rugaciune ….. le-am invartit cat am 
putut de tare si mi-am lasat palma sa absoarba aura miscarii si rotatiei
 lor. Simteam implinirea unui vis neexprimat inainte de momentul 
implinirii sale. Era un fragment de fericire pentru mine. Am facut 
urmatorii pasi si m-am intors sa vad de unde veneam, ca sa pot ingurgita
 mai profund realitatea pe care o traiam. 
Comerciantul facuse progrese si l-am vazut trecand pe langa arcada, prin stanga acesteia din sensul lui de mers. Acest fapt are incarcatura religioasa, a trece prin mijlocul unei astfel de arcade aduce ghinion. Am stat pe loc si l-am lasat sa mearga in fata, imortalizand intrarea nisipoasa in satul tibetan Tal, cel mai sudic din districtul Manang, aflat in regiunea denumita Gyasumdo (ceea ce inseamna “trei drumuri”). In vremurile de demult, Gyasumdo depindea de comertul cu Tibetul, activitate intrerupta in 1959, prioritate capatand pastoritul si agricultura. Aici se cultiva porumb, orz, grau, hrisca si cartofi, climatul fiind destul de cald si ploaia suficienta pentru a asigura recoltele necesare. Fata de alti budisti, pentru care a lua viata unei fiinte este un subiect tabu, cei din Gyasumdo erau si vanatori, facand din carnea de mosc o importanta sursa de venit prin comercializare.
Comerciantul facuse progrese si l-am vazut trecand pe langa arcada, prin stanga acesteia din sensul lui de mers. Acest fapt are incarcatura religioasa, a trece prin mijlocul unei astfel de arcade aduce ghinion. Am stat pe loc si l-am lasat sa mearga in fata, imortalizand intrarea nisipoasa in satul tibetan Tal, cel mai sudic din districtul Manang, aflat in regiunea denumita Gyasumdo (ceea ce inseamna “trei drumuri”). In vremurile de demult, Gyasumdo depindea de comertul cu Tibetul, activitate intrerupta in 1959, prioritate capatand pastoritul si agricultura. Aici se cultiva porumb, orz, grau, hrisca si cartofi, climatul fiind destul de cald si ploaia suficienta pentru a asigura recoltele necesare. Fata de alti budisti, pentru care a lua viata unei fiinte este un subiect tabu, cei din Gyasumdo erau si vanatori, facand din carnea de mosc o importanta sursa de venit prin comercializare.
Am uitat să spun ca “Tal” înseamnă “lac” și aici a fost, în timpuri străvechi, un lac imens.
Ca
 sa intri, trebuie sa treci cu piciorul peste o bârna solidă și “poarta”
 are un principiu interesant, care apara proprietatea de intrarea 
animalelor. Mai exista o “poarta” de iesire din gradina, plasata chiar 
in fata hotelului si restaurantului si acolo sistemul putea fi observat 
parca si mai clar: doua scari facute din barne, cu o inaltime de maximum
 2 m, una pe stanga, una pe dreapta. Inchiderea portii pentru oricine 
dorea sa intre insemna blocarea prin tragerea peste treptele celor doua 
scari (in numar de 4) a altor barne din lemn. Ingenios si simplu, 
presupun ca si eficient raportat la necesitatile respective. 
Era
 17,30. Dupa ce intrai prin cadrul pe care ti se ura “Bun venit” la 
“Hotel Paradise” urmai in continuare drumul frumos pavat, prin gradina, 
timp de vreo 20-30 de m, ajungand la “receptia locatiei hoteliere”, 
dispusa in unghi de 90 de grade. Adica in dreapta erau cele doua etaje 
ale cladirii cu camere de dormit, in fata, perpendicular, era sala de 
mese si bucataria, in spate o alta gradina, o toaleta si cam atat. Era 
ultima constructie din sat.
Am
 primit o cameră cu două paturi mari, la primul etaj, frig, dar foarte 
curat, cu broderie pe fața de pernă! Existau alte 4-5 camere pe palier,
 totul era din lemn, la capăt era și o toaletă turcească. Aș fi făcut 
mai multe fotografii, dar acum resursele mele din acest punct de vedere 
fuseseră înjumătățite, deci trebuia să mă abțin și să am grijă deosebită
 de rezerva de baterii. Era foarte frig. O altă dimensiune a frigului. Tricoul meu alb, spalat cu o 
seara inainte, se uscase pe rucsac. Fiind atat de frig, nu am simtit 
nevoia sa ma spal sau sa ma schimb, dar mi-am scos bocancii si m-am 
bucurat sa am cu mine acei șoșoni urâți din puf. Mi-am lăsat bagajul, 
mi-am desfăcut sacul de dormit și am coborât în sala de mese, se făcuse 6 și începea să se întunece. Mi-era foame, eram obosita, ma dureau umerii
 si tendoanele din zona gatului, mi se parea foarte frig, parca eram in 
alta dimensiune, aveam dubii ca voi putea parcurge intregul circuit de 350 de km.
Sala
 de mese era neîncăpătoare raportat la numărul de locuri de dormit – 
deși, la nevoie, puteau mânca acolo 30-40 de persoane -, dar în sezon 
turistic, când este cald și soare până târziu, majoritatea servesc masa 
afară, în gradina. De altfel a fost si ultima oara cand am poposit 
impreuna cu alti turisti in aceeasi locatie, grupul a disparut a doua zi
 in fata si nu i-am mai reintalnit pana la final, era clar ca aveau un 
program ce trebuia respectat.
Mi-era
 foame si chiar am mancat mult in seara aceea, am gustat chiar din berea
 lui Kul, dar nu mi-am cumparat si eu o sticla. Mi se parea prea scumpa 
si era prea frig. Am comandat un ceainic mijlociu de ceai de iasmin (250
 NRP), trebuia sa beau ceva cald. 
 Apoi
 o supă de usturoi (90 NRP) și macaroane cu brânză (240 NRP). Sala s-a 
umplut de americani și francezi, Ana era înfrigurată, Hari și Kul se 
hrăneau cu veșnicul dal bhat, cu degetele de la o mână, fiind foarte înfometați. A fost prima oara când i-am văzut mâncând atât de relaxați și eu cu Ana am făcut haz de stilul lor, în timp ce încercau să ne 
convingă că mâncatul cu mâna este mult mai gustos. Tot aici, probabil și
 sub efectul berii, s-a încins puțin discuția pe marginea subiectului 
“comunismul e singurul care ne salvează”. Și eu, și Ana, ne-am dat seama
 din nou ca dacă populația Nepalului gândește astfel, înseamnă ca 
Nepalul într-adevăr trebuie să experimenteze și această guvernare, cu 
toate consecințele. La subiectul asta si la abordarea lui de catre cei 
doi ma gandeam chiar si a doua zi pe drum si aproape ca ii intelegeam. 
Contextul, lipsa posibilitatilor, geografia, per total saracia materiala
 aproape absoluta si conditiile foarte dure de trai erau argumente 
indestulatoare sa ii intelegi ca disperarea ii facea sa se incalzeasca 
la ideea suprematiei unei ideologii menita sa le asigure o viata decenta
 prin colectivizare, control, drepturi egale pentru toti, in aceeasi 
masura, abolirea oricaror discriminari. Discutia s-a incheiat 
impaciuitor, desigur, era dreptul lor de a alege si, atata timp cat noi 
nu le puteam oferi ceva mai bun, nu aveam dreptul sa le umbrim 
sperantele. 
La
 finalul unei zile magnifice mi-am facut niste calcule, ca sa imi dau 
seama cam cum stateam cu finantele. Iata un calcul simplu al costurilor 
unei zile si nopti pe traseu, in Himalaya:
- micul dejun la 1.000 m alt. 200 NRP
- pranz & un ceainic mare de ceai: 290 NRP
- cina & un ceainic mare de ceai: 580 NRP
- cazarea in SGL:   150 NRP, rezulta 1.220 NRP, aprox. 17 USD (cu mentiunea ca masa de pranz a constat doar intr-o supa!). Si preturile cresteau rasant pe masura ce urcam in altitudine.
 Un minim de 30-35 USD/zi/persoana il consider la limita decentei, 
luandu-se in considerare energia consumata peste zi. Daca as fi fost in 
sezon turistic, probabil ca as fi impartit camera cu un alt turist si 
probabil ca ar fi costat 150 NRP/persoana. 
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen